Contraste.

In viata mea totul este intr-un echilibru constant.Momentele de depresie nu fac altceva decat sa le scoata in evidenta pe cele de ras necontrolat.Ele primeaza.
Si slava Domnului ca sunt inconjurata de persoane care ma fac sa rad,persoane de care trebuie sa razi,persoane al caror ras e molipsitor.
Putem lua in considerare si faptul ca traiesc intr-un oras in care orice poate fi considerat penibil la orice ora (doar scoate capul pe fereastra -un cocalar isi face senin nevoile pe cismarie-),se cere doar un gram de buna dispozitie.
Si de cate ori nu am scris aici cu lacrimile curgandu-mi pe tastatura si de cate ori cu rasul innecandu-mi cuvintele.
Imi pare rau ca impartasindu-mi cu voi doar momentele de declin total si ascensiune imbibata de entuziasm,va arat doar extremele personalitatii mele,cand ce este mai bun se afla chiar la mijloc,afundat in banal.Si constientizez asta numai atunci cand ma aflu pe marginea prapastiei.
Asta am fost eu,cea echilibrata,cea indeajuns de calma cat sa nu dramatizeze si cea mai mica piscatura de tantar.

Nu am gasit o melodie care sa acompanieze acest post deoarece ma inconjor de muzica doar atunci cand sentimentele din aria neagra a inimii mele isi elibereaza tenaculele si-mi cangreneaza intreaga suflare.